Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea, venerate de credicioși în Catedrala Schimbarea la față din Cluj-Napoca

Moaștele Papei Ioan Paul al II-lea, venerate de credicioși în Catedrala Schimbarea la față din Cluj-Napoca
Publicat: 22/10/2019, 13:51

Relicvariul, care conține o pânză cu picături din sângele Papei Ioan-Paul al II-lea, a fost depus, marți, în fața altarului Catedralei Greco-Catolice „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, iar credincioșii pot venera moaștele pe durata întregii zile.

Reprezentanții Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla au declarat, marți, că lăcașul de cult va rămâne deschis atât cât timp vor fi credincioși dornici să stea în reculegere.

„Relicva, însoțită și de un atestat cu privire la prezența picăturilor din sângele Papei Ioan Paul al II-lea, a fost oferită episcopului Florentin Crihălmeanu, pentru Eparhia de Cluj-Gherla, în toamna anului 2016, de către cardinalul StanisÅ‚aw Dziwisz, arhiepiscop emerit de Cracovia, care timp de aproape 40 de ani a fost secretarul Papei Ioan Paul al II-lea. Moaștele se scot în fiecare an în 22 octombrie cu ocazia pomenirii fostului Suveran Pontif în Biserica Catolică”, au spus reprezentanții eparhiei.

Ioan Paul al II-lea a devenit papă în anul 1978 și a murit în 22 octombrie 2005. Acesta a fost beatificat în 2011 și sanctificat în anul 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Răsturnare de situație în cazul dentistei din Brăila! Aceasta ar fi fost ucisă de mafia...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Ce a ajuns să facă Oana Zăvoranu. E foame mare de bani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...